Keratoconul (Cheratoconul)


Keratoconul este termenul medical pentru deformarea corneei în formă de con. Reprezintă o ectazie corneană neinflamatorie, bilaterală (în 85% din cazuri), caracterizată prin subţierea progresivă a corneei, ceea ce duce la o bombare conică centrală sau paracentrală a corneei. Keratoconul este o afecţiune care în general nu manifestă simptome până în a doua decadă a vieţii (de obicei la sfârşitul adolescenţei) şi se poate transmite genetic. Este o “eroare de programare” prezentă din naştere a creşterii corneei, având drept rezultat un defect de refracţie care, pe măsură ce avansează este din ce în ce mai dificil de corectat.

Corneea are o curbură regulată şi are o suprafaţă netedă în partea anterioară, ceea ce permite pătrunderea uniformă a luminii către cristalin, ajungând apoi la retină. În cazul keratoconului, structura corneei este slăbită, astfel încât aceasta se subţiază şi protruzionează în formă de con. Afecţiunea apare mai frecvent la băieţi. Se poate clasifica în funcţie de morfologia deformării (mamelonare, ovale, globuloase) şi în funcţie de severitate (uşor, mediu, sever).

Simptome: Keratoconul debutează unilateral în adolescenţă şi determină alterarea treptată a vederii prin progresia miopiei sau a astigmatismului miopic. Apare astfel necesitatea schimbării periodice a ochelarilor. Evoluţia bolii se opreşte de la sine după vârsta de 40 de ani. După aceea, modificările apărute sunt în general uşoare şi lente. În stadiile avansate, vederea devine neclară şi apar leziuni, iar în cazuri rare, o inflamare crescută a corneei poate determina dureri tranzitorii. Această complicaţie, adesea bruscă, se numeşte atac hidropic şi apare datorită ruperii membranei Descemet (vezi anatomia ochiului) cu hidrops cornean acut, se asociază cu fotofobie, durere, ochi roşu şi hiperlăcrimare, iar tratamentul constă în aplicarea unui unguent lubrifiant şi antibacterian. Afecţiunea poate fi percepută considerată gravă, însă nu duce niciodată la perforarea corneei.

Diagnostic: se stabileşte pe baza manifestărilor clinice şi pe baza unei investigaţii: topografie corneană computerizată. Boala se poate asocia şi cu alte afecţiuni, precum: retinopatia pigmentară, keratoconjunctivita primăvăratică, amauroza Leber, aniridie, boala sclerelor albastre, retinopatia prematurităţii, sindroamele Down, Turner, Marfan, Crouzon, Apert, Ehler-Danlos, osteogeneza imperfecta, dermatita atopică etc.

Tratament: Iniţial, tulburările de vedere se pot corecta cu ajutorul ochelarilor, iar dacă forma corneei se modifică prea mult, lentilele de contact dure sunt o alternativă bună. Este recomandat ca pacienţii să evite traumatismele oculare prin purtarea unor ochelari de protecţie policarbonaţi şi să nu se frece la ochi. În faza avansată a bolii, când vederea nu mai poate fi corectată astfel şi corneea este foarte subţire, se poate recurge la transplantul de cornee. În acest caz, se înlocuieşte partea centrală a corneei.

Tags: ,

Leave a Reply