Cataracta


Cataracta – reprezintă una dintre cele mai frecvente boli ale ochiului şi constă în opacifierea progresivă a cristalinului, proces datorat unor modificări chimice în structura acestuia.

 

Din punct de vedere etiologic (al cauzelor care o determină) există mai multe tipuri de cataractă, şi anume:

  • Cataracta comună, legată de vârstă (senilă): este cea mai frecventă şi apare o dată cu înaintarea în vârstă. Cu timpul, are loc opacifierea progresivă şi creşterea durităţii cristalinului prin procesul fiziologic de îmbătrânire, influenţat de factori precum expunerea la raze UV, medicamente, ereditatea etc. Din punct de vedere topografic, opacităţile pot fi nucleare, corticale şi subcapsulare posterioare.
  • Cataracta complicată: apare în general la un singur ochi şi este în asociere cu unele boli oculare: uveite–iridociclite (inflamatii oculare), dezlipire de retina veche, tumori oculare, glaucom etc.
  • Cataracta patologică este un tip de cataractă dobândită care apare, chiar la vârste mai tinere, în asociere cu unele afecţiuni metabolice, genetice sau dermatologice: diabetul zaharat, unele boli de rinichi, lucrul îndelungat in medii toxice, hipotiroidia, boala Wilson etc.
  • Cataracta toxică (iatrogenă): este produsă de utilizarea pe durate mari de timp a unor medicamente precum: cortizonice, substanţe miotice, clorpromazina, amiodarona etc.
  • Cataracta traumatică: se poate forma în urma acţiunii unor agenţi fizici, mecanici sau osmotici. Unele traumatisme directe la ochi sau în zona oculară dau cataracte cu aspecte particulare, la fel şi corpii străini metalici intraoculari. Radiaţiile UV, căldura puternică, şocul electric pot fi cauze de cataractă traumatică.
  • Cataracta congenitală: apare de la naştere şi poate interesa fie capsula, fie fibrele cristalinului. Poate fi foarte severă, până la afectarea profundă a vederii. Poate fi însoţită şi de alte malformaţii oculare, precum: persistenţa membranei pupilare, opacităţi corneene, keratocon, colobom irian sau aniridie. Alte cauze de cataractă congenitală sunt: infecţii cu virusul rubeolic, rujeolic, gripal, urlian, şi toxoplasma gondii, consum de medicamente sau iradiere a  mamei în primul trimestru de sarcină, precum şi deficienţe nutriţionale în această perioadă. De asemenea, anumite boli metabolice sau sindroame malformative pot determina cataractă la naştere sau la puţin timp după naştere (galactozemie, hipo-/hiperglicemie, sindrom Lowe, sindrom Alport etc.). Diagnosticul trebuie stabilit cât mai precoce, fiind cazuri în care tratamentul chirurgical se impune de urgenţă.
  • Cataracta secundară( = un termen impropriu pentru Sindromul de opacifiere a capsulei posterioare, capsula restantă care sprijină cristalinul artificial): acest tip de cataractă poate apărea la aproximativ 5-15% dintre pacienţi, la 2-3 ani de la operaţia de cataractă.

 

Simptome: principalul simptom este scăderea vederii în mod progresiv, mai lent sau mai rapid. Alte acuze ale pacienţilor sunt vederea înceţoşată, ochiul devine miop (nu mai vede la distanţă, dar presbiopul începe să vadă mai bine la aproape), halouri colorate în jurul obiectelor luminoase, uneori vedere „dublă”, leucocorie (pupila „albă”).

 

Your ads will be inserted here by

Easy Plugin for AdSense.

Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.

Diagnostic: este facil de stabilit diagnosticul, cu ocazia unui consult oftalmologic de rutină, prin examinarea de către oftalmolog a polului anterior ocular la biomicroscop. Prin dilatarea pupilei se pot tipul şi localizările opacităţilor cristaliniene. După ce s-a diagnosticat cataracta, se evaluează gradul de avansare a bolii prin teste suplimentare: acuitatea vizuală, sensibilitatea la contrast, vederea de noapte, vederea cromatică etc. De asemenea, cu această ocazie trebuie depistate eventuale boli coexistente (glaucomul, degenerescenţa maculară etc.) oculare.

Cataracta evoluează în mai multe stadii: incipientă, intumescentă, matură (totală), morganiană, hipermatură şi membranoasă.

 

Tratament: se realizează doar prin intervenţie chirurgicală. Cataracta se operează atunci când stadiul evolutiv interferă şi împiedica activitatea zilnică normală, specifică a pacientului. De obicei nu reprezintă o urgenţă, dar ea nu trebuie amânată prea mult, deoarece când devine “coaptă” este mai dificil de operat, riscurile sunt mai mari, iar vindecarea postoperatorie poate fi îngreunată. Există şi cazuri care reprezintă urgenţe de tratament: cataracta hipermatură (cataracta foarte avansată care duce la complicaţii: glaucomul secundar facotoxic, uveita facotoxică sau afectarea ireversibilă a endoteliului cornean); cataracta traumatică (in funcţie de leziunile asociate) şi cataracta congenitală.

Tehnicile moderne permit intervenţia chirurgicală foarte rapidă (operaţia obişnuită durează 10-20 de minute). Se realizează anestezie locală (doar cu picături, fără injecţie), se dilată pupila şi se face cicloplegie şi pansament doar în prima zi, postoperator. Cea mai modernă tehnică este extracţia extracapsulară a cristalinului prin facoemulsificare cu implantare de cristalin foldabil şi are următoarele avantaje: incizia este foarte mica (1.6 – 2.2mm), nu sângerează, nu necesită sutură, nu creează astigmatism postoperator şi se cicatrizează foarte repede, limitând astfel posibilele infecţii postoperatorii. Principiul operaţiei constă în dizolvarea cristalinului opacifiat cu ultrasunete, apoi aspirarea acestuia, după care se implantează cristalinul artificial. Cristalinele artificiale (pseudofak) sunt astăzi toate foldabile, acestea putând fi implantate printr-o incizie extrem de mică. În mod clasic şi cel mai frecvent, se introduce un cristalin artificial “monofocal”, în urma căruia pacientul va avea nevoie de ochelari, fie de distanţă, fie de aproape, fie pentru amândouă. Cristalinele monofocale pot fi şi ele de mai multe feluri: asferice, torice, sau/şi cu filtre suplimentare de protecţie (protecţie UV, de exemplu). Există şi cristaline artificiale “multifocale”, care elimină în proporţie de 99% necesitatea de a purta ochelari, atât la distanţă cât şi la aproape. Şi acestea pot fi asferice, torice sau/şi cu filtre suplimentare de protecţie.

 

Complicaţii: Chirurgia modernă a cataractei, cu tot succesul înregistrat, nu poate fi considerată totuşi una lipsită de riscuri, de altfel ca orice intervenţie chirurgicală. Complicaţii pot apărea, însă rata acestora este mică şi în continuă scădere.

Leave a Reply