Sindromul de hipertensiune intraoculară


Tensiunea intraoculară (TIO) normală are valori cuprinse între 11 şi 21 mmHg (valori normale din punct de vedere statistic, de aceea este importantă evaluarea toleranţei fiecărui individ la presiunea intraoculară). Este admis faptul că un factor implicat în apariţia glaucomului este hipertensiunea oculară (presiunea din interiorul ochiului crescută peste 22 mmHg). Există o relaţie direct proporţională între valoarea presiunii intraoculare şi posibilitatea ca nervul optic să fie afectat de către aceasta. Deşi există cazuri de glaucom fără presiune intraoculară crescută, sau persoane cu hipertensiune oculară care nu au dezvoltat glaucom, principalul factor de risc pentru glaucom rămâne tensiunea intraoculară mărită.

Trebuie reţinut faptul că acest sindrom se caracterizează prin lipsa unei cauze oculare (traumă, pseudoexfolieri) sau generale (tratament cu corticosteroizi) care să explice valorile ridicate ale presiunii intraoculare.

Presiunea intraoculară se măsoară cu ajutorul tonometriei. Se recomandă ca după vârsta de 40 de ani să se facă controale periodice la medicul oftalmolog. Aproape 10% dintre persoanele cu hipertensiune intraoculară netratată ajung să dezvolte glaucom. Factorii care cresc riscul de apariţie a glaucomului la aceştia sunt:

  • rude de gradul I cu glaucom cronic
  • valori mari ale TIO (peste 27 mmHg)
  • modificări ale fundului de ochi
  • vârsta peste 70 ani
  • miopia
  • grosimea corneei mică

Simptome: nu există. Este descoperit în urma unei examinări efectuate de medicul oftalmolog.

Tratament: Dacă nu există alte elemente modificate la examinare, nu se administrează tratament, dar se revine la control după un an. În funcţie de gradul modificărilor apărute la celelalte investigaţii, sugestive sau care favorizează apariţia glaucomului, se vor administra medicamente care scad tensiunea intraoculară, precum: inhibitori de anhidrază carbonică (acetazolamidă), beta-blocante sau analogi de prostaglandine.

Leave a Reply