Blefarita

Monday, July 29th, 2013

Blefarita este una dintre cele mai frecvente patologii întâlnite în oftalmologie. Constă într-o inflamaţie cronică care afectează marginea pleoapelor si genele. Blefarita poate fi anterioară, de natură stafilococică sau seboreică şi posterioară, afectând orificiile glandelor Meibomius.
Există numeroşi factori favorizanţi, precum: tulburări de vedere necorectate, infecţii, poluare, diabet, sindrom de ochi uscat, praf, frig, cosmetice, lentile de contact, dermatită seboreică, acnee, rozacee etc.
Simptome: eritem, tumefacţia pleoapelor, sezaţie de corp străin sau de arsură, mâncărime şi iritaţie la nivelul pleoapelor. Pe marginea liberă a pleoapelor se observă cruste, pelicule, iar orificiile glandelor de la acest nivel prezintă modificări. Boala are evoluţie cronică, cu episoade de amplificare a simptomelor.
Complicaţii: conjunctivită, keratită, entropion, trichiazis, ectropion.
Tratament: cel mai important element: igiena pleoapelor, aplicare de comprese calde, spălarea marginii pleoapelor cu blefaroşampoane sau şampon pentru bebeluşi, aplicare de unguent antibiotic (ex: eritromicină) – la recomandarea medicului specialist, uneori şi antibiotic administrat oral (tetraciclină). Lacrimile artificiale sunt benefice atunci când există şi disfuncţie a filmului lacrimal.
Cu tratamentul adecvat, prognosticul bolii este foarte bun.

Anomalii congenitale ale pleoapelor

Wednesday, July 17th, 2013

În continuare vor fi prezentate anumite afecţiuni sau malformaţii congenitale (din naştere) regăsite la nivelul pleoapelor. Ele pot afecta, izolat, doar pleoapele sau se pot asocia cu alte malformaţii ale ochiului, feţei, orbitei, putând fi incluse într-un sindrom malformativ.

Anchiloblefaron – anomalie rară în care pleoapele sunt unite printr-o membrană.

Distichiazis – prezenţa unui rând suplimentar de cili (gene), complet sau doar parţial. Genele sunt mai scurte, rare şi mai deschise la culoare decât cilii normali. Este prezent în sindromul limfedem-distichiazis. Pot determina leziuni la nivelul corneei şi disfuncţie lacrimală. Tratamentul constă în extirparea genelor suplimentare prin diverse metode: electroliză, crioterapie, ablaţie laser sau chirurgical.

Epicantus – (sau cuta mongoloidă) – pliu cutanat semilunar la nivelul unghiului intern al ochiul. Întâlnit în mod normal la asiatici, mai rar la caucazieni, este bilateral şi poate da pseudoesotropie (falsă vedere „în cruciş”).  De obicei regresează cu vârsta. O formă particulară este reprezentată de epicatus inversus, acesta nu involuează cu vârsta şi este întâlnit în blefarofimoză. Tratamentul este indicat în scop estetic sau în blefarofimoză şi este chirurgical.

Epiblefaron – surplus de ţesut cutanat (piele), de obicei în partea internă a ochiului, superior sau inferior, care creează un pliu cutanat orizontal. Este frecvent întâlnit la asiatici şi poate dispare cu creşterea în vârstă prin definitivarea reliefului facial. Tratamentul se instituie doar în caz de complicaţii şi constă în excizia surplusul cutanat.

Euriblefaron – lărgirea orizontală a fantei palpebrale, simetrică, prin deplasarea spre exterior a comisurii externe (unghiului extern). Ochiul este normal dezvoltat.

Your ads will be inserted here by

Easy Plugin for AdSense.

Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.

Sindromul de blefarofimoză – cuprinde următoarele elemente: fantă palpebrală îngustă, pleoape scurte în lăţime şi în lungime, epicantus inversus, telecantus (distanţa mai mare între cele două unghiuri interne ale ochilor), ptoză palpebrală şi ectropion lateral la nivelul pleoapelor inferioare. Tratamentul este chirurgical şi presupune iniţial corecţia epicantusului şi a telecantusului, urmată la câteva luni de corecţia ptozei.

Colobom – lipsă unei porţiuni a marginii pleoapei poate fi de formă triunghiulară sau dreptunghiulară, totală sau parţială. Superior este mai frecvent în treimea internă pe când inferior este mai frecvent în treimea externă a pleoapei. Se poate asocia cu colobom uveal sau de nerv optic, cataractă congenitală sau luxaţie de cristalin şi pot face parte din anumite sindroame: Goldenhar-Franceschetti sau Treacher-Collins. Se pot complica cu lezări ale corneei prin expunere. Tratamentul este chirurgical şi constă în sutura defectului per primam sau, în cazul coloboamelor de mari dimensiuni, folosirea grefelor.

Ablefaria – lipsa dezvoltării pleoapei.

Microblefaria – pleoapă cu structură normală, dar mică în dimensiuni. Tratamentul este chirurgical prin plastie palpebrală.

Criptoftalmia – anomalie în care ochiul şi tot conţinutul orbitei sunt acoperite de piele, de la sprâncene până la obraz.

Simblefaron – pleoapă superioară subţire, transparentă, care aderă în jumătatea superioară la cornee. Porţiunea inferioară a corneei este opacă. Se însoţeşte de anomalii oculare, precum: microftalmie (ochi slab dezvoltat), anomalii conjunctivale si lacrimale superioare, însă pleoapa inferioară este dezvoltată normal. Se poate asocia cu malformaţii generale, spre exemplu anomalii ale tractului urogenital, sindactilie sau retard mental.

Ptoza palpebrală congenitală – poziţie anormală a pleoapei superioare, prezentă încă din naştere, datorită căreia deschiderea pleoapelor este incompletă. Poate fi datorată unei disfuncţii musculare, neurologice sau aponevrotice. Tratamentul este chirurgical.

Şalazionul (Chalazionul)

Monday, March 4th, 2013

Şalazion / Chalazion – este o mică formaţiune fermă localizată la nivelul pleoapei, produsă printr-o reacţie inflamatorie granulomatoasă caracterizată de blocarea canaliculelor glandelor sebacee Meibomius palpebrale şi stagnarea secreţiilor. Este cauzat fie de blocarea spontană a orificiilor fie de transformarea granulomatoasă a unui orjelet (infecţie a glandelor sebacee palpebrale) incomplet vindecat. Se asociază frecvent cu blefarită, acnee şi rozacee.

  • Simptome: disconfort la nivelul pleoapei, sunt incomode, inestetice şi pot afecta vederea normală. Se observă unul sau mai mulţi noduli roşii, inflamaţi şi sensibili, la nivelul pleoapei sau conjunctivei palpebrale. Rareori, acest şalazion poate creşte în dimensiuni ajungând să creeze o presiune pe ochi, deformând pleoapa, sau să provoace vedere neclară, înceţoşată. Evoluţia este variabilă: se poate resorbi spontan sau după o suprainfecţie, sau se cronicizează prin fibroză.

 

 

  • Diagnostic diferenţial: se face cu orjeletul, nodulul din sarcoidoză, canaliculita actinomicozică, tumori ale pleoapei sau conjunctivei.

 

  • Tratament: prevenţia se face prin igienă riguroasă, masajul pleoapei şi comprese calde. Tratamentul medical se aplică formelor asimptomatice şi coincide cu tratamentul preventiv. În caz de suprainfecţie, se aplică comprese calde şi se administrează antibiotice local şi general; la nevoie se practică incizia chirurgicală pentru drenajul puroiului şi administrarea de corticosteroizi local, pentru limitarea inflamaţiei. Tratamentul chirurgical constă într-o incizie prin conjunctivă şi excizia întregii formaţiuni. Pentru prevenirea recurenţelor se face cauterizare cu fenil sau cu acid tricloracetic.

Dacriocistita

Monday, January 28th, 2013

Dacriocistita – reprezintă afecţiunea inflamatorie de la nivelul căilor lacrimale. Poate fi congenitală (prezentă din naştere), acută sau cronică.

Dacriocistita congenitală – se datorează imperforării canalului lacrimo-nazal, care rămâne înfundat şi nu permite scurgerea normală a lacrimilor. Simptomele sunt reprezentate de lăcrimare în exces, conjunctivite repetate şi rezistente la tratament, care apar la câteva zile de la naştere. Canalul se poate dezobstrua de la sine (în jumătate din cazuri). Dacă acest lucru nu se întâmplă, vorbim despre o dacriocistită congenitală uni- sau bilaterală. Cu timpul, la compresiunea pe sacul lacrimal se exteriorizează o secreţie mucopurulentă, şi apare dacriocistita congenitală purulentă. Diagnosticul se pune prin introducerea unui colorant în punctul lacrimal inferior şi urmărirea dacă acesta ajunge sau nu la nivelul cavităţii nazale. Tratamentul constă în îndepărtarea obstacolului de la nivelul căilor lacrimale: prin presiune asupra sacului lacrimal sau prin spălături ale căilor lacrimale. Dacă acestea nu dau rezultat, se aplică o sondă Bowmann sau chiar tub de silicon.

Dacriocistita acută – inflamaţia acută a sacului lacrimal, care debutează brusc şi cel mai frecvent pe fondul unei dacriocistite cronice. Simptomele sunt: tumefacţie inflamatorie acută localizată în unghiul intern al ochiului, dureroasă, sacul lacrimal în tensiune. La câteva zile de la debut, inflamaţia se extinde si la pielea din jur, proces numit peridacriocistită, care se manifestă prin dureri violente şi adenopatii (ganglioni limfatici măriţi), iar starea generală se alterează (febră, frisoane, dureri de cap). Dacriopericistita acută evoluează ca un abces: se deschide la suprafaţa pielii şi persistă ca o fistulă. Examenul bacteriologic din secreţie evidenţiază prezenţa streptococului sau a stafilococului. Printre complicaţiile acestei afecţiuni se numără abcesul sau flegmonul orbitei şi erizipelul. Tratamentul presupune administrarea de antibiotice pe cale generală. Colecţia purulentă trebuie incizată şi drenată. După vindecarea puseului inflamator, se practică intervenţia chirurgicală, şi anume dacriocistorinostomie (dezobstruarea canalului lacrimal)sau, în caz de contraindicaţie, excizia sacului lacrimal.

Dacriocistita cronică – este caracterizată de strâmtorarea căilor lacrimale idiopatic (fără o cauză dovedită) sau în urma unor procese inflamatorii sau traumatisme la acest nivel; este mai frecventă la persoanele în vârstă şi la femei (deoarece canalul lacrimo-nazal este mai strâmt). Obstrucţia canalului determină stagnarea secreţiilor deasupra acelui nivel şi predispune la apariţia infecţiilor. Printre simptome se numără: debutează cu lăcrimare cronică, accentuată la frig, vânt, lumină intensă, urmată la un interval de timp (luni sau ani) de acumularea unei secreţii purulente în partea internă a ochiului, care este mai roşu. În timp, sacul lacrimal creşte în volum şi se poate palpa, fără să prezinte fenomene inflamatorii. Se poate complica cu conjunctivită, dacriocistită acută sau ulcer cornean. Tratamentul este chirurgical şi constă în restabilirea permeabilităţii canalului lacrimal.

Orjeletul

Wednesday, January 23rd, 2013

Orjelet = hordeolum – este infecţia glandelor sebacee de la nivelul pleoapelor (glandele pielii care secretă sebum), produsă de stafilococ. Este cea mai frecventă infecţie întâlnită la nivelul pleoapelor. Apare ca un granulom nodular, localizat intern sau extern, în funcţie de glandele implicate (există două tipuri de glande sebacee: Zeiss – extern, Meibomius – intern).

Anumite boli sau condiţii pot favoriza apariţia infecţiei: diabet, imunosupresie, alergii, blefarite cronice recurente, disfuncţii ale glandelor Meibomius.

Simptome: În orjeletul intern există durere, amplificată la apăsarea pe pleoape, disconfort, senzaţie de arsură. Se observă o tumefacţie dureroasă în grosimea pielii, care creşte şi poate abceda, însoţită de înroşirea conjunctivei şi a pleoapei.  În orjeletul extern sunt prezente aceleaşi simptome, dar infecţia se observă la nivelul unei gene.

Tratament: Local se face toaleta pleoapei, se pun comprese calde, se administrează antiinflamator şi antibiotic. La nevoie, se smulge geana implicată, sau se face o incizie la nivelul abcesului, pentru a permite eliminarea puroiului. Dacă leziunile sunt multiple sau recidivează se prescrie tratament antibiotic oral.

În unele cazuri se cronicizează, prin formarea unui chist, care necesită incizie chirurgicală.

Se vindecă în 5-7 zile, însă poate recidiva.

Sindromul de ochi uscat

Thursday, January 10th, 2013

Sindromul ochiului uscat (sau alacrimia) se manifestă sub forma unei cheratoconjunctivite cronice care se agravează în timp. Este o afecţiune din ce în ce mai des întâlnită. Secreţia lacrimală este alterată, lipsind pelicula lacrimală (ceea ce în termeni obişnuiţi numim lacrimi sau lichid lacrimal), care face imposibilă menţinerea umidităţii la nivelul globului ocular. Această problemă este mai frecventă la adulţii de peste 50-60 de ani în general, dar şi persoanele tinere pot avea senzaţia ochiului uscat.

Alacrimia se asociază cel mai frecvent cu alte boli de colagen, în stadiile iniţiale existând o inflamaţie la nivelul glandelor lacrimale, boli endocrine, metabolice, intoxicaţii, botulism. Afecţiuni locale însoţite de sindrom de ochi uscat sunt: paralizia periferică de nerv facial, afecţiuni trigeminale, dacriodenita virală, traumatismele glandei lacrimale şi conjunctivite cronice.

 

  • Simptome. Manifestările clinice sunt bilaterale şi se caracterizează prin apariţia de arsuri, înţepături, durere, senzaţie de corp străin. Disconfortul este asociat adesea cu efort vizual prelungit, precum statul în faţa ecranului calculatorului sau cititul. În formele avansate, conjunctiva devine palidă, gălbuie, corneea prezintă ulceraţii microscopice şi filamente aderente printr-un capăt la epiteliul cornean (pe care pacientul de cele mai multe ori încearcă să le îndepărteze singur, agravând situaţia).
  • Diagnostic. Se realizează anumite teste cu diferiţi coloranţi (roz bengal şi fluoresceină) care sunt pozitive, testul privind timpul de rupere al filmului lacrimal (care este scăzut). Testele de evaluare cantitativă a secreţiei lacrimale sunt şi ele alterate. Unul dintre ele este testul Schirmer, care constă în aplicarea unei benzi de hârtie de filtru la nivelul sacului conjunctival al pleoapei inferioare şi urmărind gradul de umectare a hârtiei de filtru.
  • Tratament. Alacrimia nu se poate vindeca, însă există mari şanse de ameliorare a simptomelor, în principal cu ajutorul lacrimilor artificiale.