Anizometropia

Thursday, January 17th, 2013

Anizometropie – condiţia în care ambii ochi prezintă vicii de refracţie, însă viciul de la un ochi este diferit de cel de la ochiul celălalt. Atunci când un ochi este miop iar celălalt este hipermetrop condiţia se numeşte antimetropie.

Din punct de vedere clinic, anizometropia poate fi:

  • Mică: <2D
  • Mare: >2D

Ea mai poate fi clasificată şi după acuitatea vizuală, după viciul de refracţie (hipermetropică sau miopică), după etiologie (înnăscută sau câştigată) şi după asocierea cu ambliopia („ochiul leneş”).

Dacă puterile lentilelor corectoare sunt diferite apar dezechilibre prismatice, care interferă cu vederea binoculară (mai ales când priveşte în jos la citit).

Simptome: vedere neclară, dureri de cap, oboseală la citit, disconfort ocular.

Tratament: Se poate realiza corecţie optică cu ajutorul lentilelor aeriene (de ochelari) sau al lentilelor de contact (dacă anizometropia este mai mare de 2,5D).  Tratamentul chirurgical este foarte eficient fie prin intermediul laserului cu excimeri (tehnica LASIK sau LASEK), fie cu ajutorul implantelor refractive. Corecţia anizometropiei asociată cu ambliopie se face corectând (dacă ambliopia este mare) mai întâi ochiul normal şi ochiului ambliop i se prescrie o lentilă identică. Dacă ambliopia este medie se poate accepta la ochiul ambliop o corecţie cu 2.4-3D mai mare. Corecţia anizometropiei la copii permite acceptarea unei diferenţe de până la 5D. Totuşi în anizometropiile mari se preferă lentilele de contact. Este foarte important să fie tratată ambliopia asociată.

Astigmatismul

Tuesday, January 15th, 2013

Astigmatism - este o ametropie de curbură, aferică, în care razele luminoase provenite de la peste de 6 m (infinitul oftalmologic) nu focalizează într-un punct focal, ci într-o linie focală (astigmatismul regulat) sau într-o figură geometrică neregulată (astigmatismul neregulat). Acest lucru de produce datorită existenţei unei diferenţe de refringenţă între meridianele principale ale corneei. Corneea are două meridiane principale, unul vertical în care raza de curbură este de 7.7mm şi unul orizontal în care raza de curbură este de 7.8mm. Aceste valori explică astigmatismul fiziologic al corneei. Între cele două meridiane principale există o infinitate de meridiane intermediare ale căror curburi variază progresiv între meridianul de curbură minimă şi cel de curbură maximă.

Exista un astigmatism fiziologic (simplu, miopic, regulat) de pana la 1D (0,5-1D), determinat de  compresia pe care pleoapele o exercita pe cornee, şi care este compensat prin acomodaţie.

 

Există două mari categorii de astigmatism:

• Regulat – în care variaţia curburilor se produce continuu, neliniar în funcţie de poziţia meridianului între o valoare maximă şi una minimă; are aceeaşi refringenţă pe toate punctele unui meridian, însă meridiane diferite au refringenţă diferită.

• Neregulat – mai puţin frecvent, în care suprafaţa refractivă oculară este neregulată şi induce un front de undă neregulat corespunzător unei puteri dioptrice care variază neuniform, impredictibil dintr-un punct în altul al corneei. Deci, refringenţa variază în puncte diferite ale aceluiaşi meridian. Acuitatea vizuală este mult scăzută şi nu poate fi ameliorată prin corecţie optică.

 

Din punct de vedere optic, astigmatismul poate fi :

• Conform regulii, unde meridianul vertical are o curbură mai mare decât cel orizontal.

• Invers regulii, unde meridianul orizontal are o curbură mai mare decât cel vertical.

● Simplu, în care o linie focală se află pe retină (adică în care un meridian principal este emetrop). Dacă cealaltă linie focală se află în faţa retinei se numeşte astigmatism miopic simplu (9%), iar dacă se află în spatele retinei, astigmatism hipermetropic simplu (13%).

● Compus, în care ambele linii focale se află fie în faţa retinei (astigmatism miopic compus 38%) fie în spatele ei (astigmatism hipermetropic compus 27%), diferenţa dintre meridianele principale fiind mai mare de 1D.

• Compus mixt –în care unul din meridiane este miop, iar celălalt este hipermetrop (11%).

 

 

Cauze: din punct de vedere etiologic, astigmatismul regulat este:

  • De origine corneană – este cel mai frecvent. El poate fi prezent din naştere (moştenit genetic) sau produs fie de factori  indirecţi (presiune asupra corneei determinată de şalazion, tumori palpebrale, tumori orbitale), fie de factori direcţi (chirurgia cataractei, chirurgia refractivă);
  • De origine cristaliniană – de origine cristaliniană – apare după subluxaţii de  cristalin.
  • De origine retiniană – poate fi produs de stafiloamele posterioare asociate miopiei degenerative.

Astigmatismul neregulat poate fi:

  • Cornean – este cel mai frecvent şi este datorat unei multitudini de entităţi patologice care modifică suprafaţa anterioară a corneei: keratoconul, ulcerele corneene, cicatricile corneene, ectazii corneene, pterigionul. Chirurgia refractivă poate induce astigmatisme neregulate.
  • Cristalinian – este foarte rar şi poate fi produs de lenticonul posterior sau anterior.

Simptome: Astigmatismul regulat se poate asocia sau nu cu miopie şi este simptomatic mai ales la valori mai mari. Un astigmat nu vede bine nici aproape, nici la distanţă, vede deformat şi are astenopie acomodativă. Ei văd mai clar unele cifre sau litere mai ales cele cu unghiuri şi mai slab pe cele cu bucle pe care le confundă (6,9). În astigmatismele mari necorectate pacienţii fac un anumit efort de a vedea clar la distanţă, micşorează fanta palpebrală, schimbă poziţia capului sau a ochelarilor. Efortul prelungit produce hiperemie conjunctivală, jenă şi astenopie. Copii şi tinerii pot tolera foarte bine astigmatismul printr-un efort de acomodaţie suplimentar. Alte simptome care însoţesc astigmatismul sunt imaginile fantomă şi diplopia monoculară.  Astigmatismul nu este progresiv, iar ochiul astigmat nu prezintă leziuni organice.

Astigmatismul neregulat prezintă, pe lângă simptomele de mai sus şi următoarele particularităţi: pacientul vede neclar, iar corecţiile cu ochelari nu sunt satisfăcătoare. Caracteristic este faptul că în acest tip de astigmatism acuitatea vizuală se poate îmbunătăţi doar cu lentile de contact dure sau moi. Astigmatismele neregulate mari produc diplopie monoculară şi imagini fantomatice.

 

Tratament: tratamentul astigmatismului regulat se realizează prin corecţie optică sau chirurgicală.  Corecţia optică se face cu lentile cilindrice sau sferocilindrice aeriene sau cu lentile de contact torice. În astigmatismul simplu se foloseşte o lentilă cilindrică care se aşează perpendicular pe meridianul  astigmat. Lentila cilindrică este convergentă sau divergentă, în funcţie de tipul de astigmatism simplu,hipermetropic sau miopic. În astigmatismul compus corecţia se face cu cu două lentile cilindrice perpendiculare. Acest astigmatism poate fi transformat într-un viciu de refracţie sferic, care va fi ulterior corectat cu ajutorul unei lentile sferice, şi un viciu de refracţie de tip astigmatism simplu, care va fi corectat apoi cu lentile cilindrice. În acest fel, pacientul primeşte o corecţie optică cu o lentilă sferocilindrică.

Corecţia chirurgicală a astigmatismului se face cu laser excimer, prin cele două metode LASIK sau LASEK, în funcţie de gradul astigmatismului. Tehnica LASIK este folosită în astigmatisme de până la -3,5D. Tehnica LASEK poate corecta astigmatisme de până la -5D. Corecţia astigmatismului hipermetrop dă rezultate mai bune prin tehnica LASEK dar până la +4,5D. Implantele refractive torice pot corecta astigmatisme cu valori mai mari sau astigmatisme care nu se pretează tratamentului laser datorită corneei prea subţiri. O altă corecţie chirurgicală este keratotomia astigmată, care presupune realizarea unor incizii la nivelul corneei pentru a modifica curburile meridianelor. În cazul astigmatismului neregulat există câteva particularităţi: corecţia se face în funcţie de etiologie, fie optic cu ajutorul lentilelor de contact, fie chirurgical prin keratoplastie perforantă sau parţială sau cu ajutorul laserului cu excimeri. În cazul keratoconului, atenuarea astigmatismului neregulat se poate realiza prin implantarea unor inele intracorneene Ferrara care duc la o stabilizare a suprafeţei corneene şi la o ameliorare a astigmatimului neregulat.

Miopia

Friday, January 11th, 2013

Miopia este viciul de refracţie în care razele ce vin de la infinit (adică de la mai mult de 6m) formează focarul optic înaintea retinei, realizând pe retină o imagine neclară. Acest fenomen reflectă un dezechilibrul dintre puterea dioptrică şi lungimea axială a globului ocular.

Miopia poate fi prezentă în mod excepţional încă de la naştere, sau poate apărea în cursul vieţii şi avea caracter progresiv, fiind uneori însoţită de complicaţii grave, cu alterarea membranelor oculare.

Miopia se poate clasifica în:

• Miopie axială – axul ocular antero-posterior este mai lung decât normal.

• Miopie de indice refractiv – indicele de refracţie al cristalinului este crescut; apare în cataracta nucleară sau la debutul cataractei subcapsulare, anterioară sau posterioară. Poate fi datorată de unele afecţiuni cum ar fi diabetul zaharat, în timpul perioadelor de hiperglicemie. Există şi miopie tranzitorie în gripă, sarcină, diuretice, diaree şi în tratamentul cu agenţi care produc mioză. Acest tip de miopie poate fi indus şi prin spasme acomodative. Pseudomiopia se poate manifesta în uveite intermediare, encefalită sau sifilis terţiar.

• Miopie de curbură – prin mărirea curburii corneei, în afecţiuni corneene cum ar fi keratoconul şi keratoglobul.

 

Din punct de vedere clinic, miopia este:

• Mică – pana la -3D;

• Medie – între -3 şi -6D;

• Forte – peste -6D;

• Fortissima – peste -10D.

 

După tipul de evoluţie, miopia este:

• Miopie benignă (miopia simplă) – apare în jurul vârstei de 6-7 ani, se dezvoltă în perioada scolarităţii, având o evoluţie progresivă până în jurul vârstei de 20 de ani când devine staţionară. Ea nu depaseste 6-7dsi nu este însoţită de complicaţii oculare. Are un caracter slab evolutiv,  poate fi ereditară sau dobândită în condiţii de lucru necorespunzătoare (iluminare slabă, poziţie vicioasa a capului şi a corpului, munci migăloase excesiv de aproape).

• Miopie malignă (miopia degenerativă)  – evoluează printr-o creştere progresivă a lungimii axiale, însoţită de leziuni la nivelul retinei, coroidei şi sclerei. Miopia avansează tot timpul vieţii până la valori de –20, chiar -40D.

Simptomatologie: Principalul simptom al ochiului miop este vederea neclară la distanţă. Pentru a vedea clar, miopul îngustează fanta palpebrală (strânge din ochi). Pentru a vedea clar, miopul trebuie să apropie lucrurile de ochi, efortul acomodativ este mult mai mic decât la emetropi. Datorită efortului acomodativ mai mic convergenţa este uneori insuficientă şi atunci poate apărea cefaleea. Miopul are astenopie musculară, care constă în slăbirea convergenţei, care produce o deviaţie în  afară a unui ochi, cu instalarea unui strabism divergent  şi dispariţia vederii binoculare.

Noaptea, datorită predominanţei luminii violet şi albastre miopia este mai mare cu –0.50 –1D, fenomen numit miopie nocturnă. Presbiopia apare mai târziu la persoanele cu miopie, iar cei cu valori de –3D vor putea citi fără ochelari indiferent de vârstă. Examenul obiectiv evidenţiază la unii miopi un diametru pupilar mai mare, responsabil de efectele optice pe timp de noapte produse de creşterea aberaţiilor de sfericitate şi de ordin superior (halouri în jurul surselor luminoase).

 

Tratament: Corecţia miopiei simple poate fi optică (cu lentile de ochelari sau lentile de contact), chirurgicală şi medicamentoasă. Corecţia optică a miopiei se face cu lentile sferice divergente, concave(-), prescriindu-se cea mai mică lentilă divergentă (-) cu care se obţine maximul de acuitate vizuală, pentru a nu transforma ochiul miop într-unul hipermetrop. La copii şi tineri se prescriu aceleaşi lentile atât pentru aproape cât şi pentru distanţă. La adulţii cu miopii mari se preferă corecţia parţială, astfel: pentru distanţă se prescrie corecţie totală, iar pentru aproape  se prescrie o lentilă mai slabă, lăsând 3 dioptrii necorectate. Copiilor miopi li se va impune o ţinută corectă în bănci, iluminare corectă şi, pe cât posibil, limitarea eforturilor oculare. Corecţia miopiei cu lentile de contact elimină micşorarea imaginilor, a efectului prismatic şi a aberaţiilor de sfericitate. Corecţia chirurgicala a miopiei se face cu ajutorul laserului cu excimeri sau a implantelor refractive. Laserul cu excimeri permite tratamentul miopiilor prin 2 metode: LASIK – laser in situ keratomileusis – este indicat pacienţilor după 18 ani, cu valori dioptrice până la -7D; LASEK – laser epithelial in situ  keratomileusis – este indicat pacienţilor peste 18 ani, cu valori dioptrice mai mici de -11D, sau cu valori dioptrice mai mici de -7D, daca corneea este mai subţire de 530 microni (tehnica LASEK tinde sa înlocuiască tehnica LASIK, deoarece complicaţiile sunt mai reduse. Implantele refractive (de cameră anterioară sau posterioară) pot fi folosite pentru tratamentul chirurgical al miopiilor mai mari de -11D sau al miopiilor mai mici, dacă grosimea corneei este sub 460 microni. Tratamentul medicamentos: Pirenzepina este un medicament aflat în studii clinice care reduce cu 50% progresia miopiei la copiii miopi cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani. Difrarel, Doxium, Difebion, Tanakan, Heligal şi vitamine A, B, D, E sunt medicamente  prescrise în cazul existenţei patologiei corioretiniene induse de miopia  degenerativă. Este necesar tratamentul afecţiunilor oculare asociate – decolare de retina, glaucom. Tratamentul cu miotice în glaucom este contraindicat datorită scăderii acuităţii vizuale şi a riscului de a induce rupturi retiniene periferice şi dezlipire de retină.

Hipermetropia

Friday, January 11th, 2013

Hipermetropia este un viciu de refracţie (ametropie) sferic, în care focarul razelor venite de la infinit (adică de la mai mult de 6 metri) se formează în spatele retinei. Razele emergente formează pe retină o imagine nepunctiformă, un cerc de difuziune. Imaginea poate fi adusă pe retină numai printr-un efort acomodativ. Hipermetropul în stare de repaus acomodativ nu vede bine nici aproape,nici la distanţă. Pentru a vedea clar, el foloseşte acomodaţia.

 

Hipermetropia poate fi clasificată astfel:

• Hipermetropie axială: este cea mai frecventă şi constă în axul antero-posterior al ochiului mai scurt decât normal. Poate fi constituţională sau patologică (tumori intraoculare, edem macular etc.)

• Hipermetropia de indice: indicele de refracţie al cristalinului este mai scăzut – exemplu: în afakie sau în diabetul zaharat.

• Hipermetropia de curbură: curbura suprafeţelor refringente este mai redusă – exemple: corneea plană şi microcorneea.

 

După gradul ei, hipermetropia poate fi din punct de vedere clinic:

• Mică, cea mai frecventă, până la +3 D.

• Medie, între +3 şi +6 D

• Mare, peste +6 D.

 

După raportul cu acomodaţia, hipermetropia este:

• Manifestă, care nu poate fi compensată de acomodaţie. Aceasta este prezentă la adulţi şi bătrâni, deoarece cristalinul îşi pierde puterea acomodativă (apare presbiopia).

• Latentă – compensată de acomodaţie. Ea este prezentă la copii şi tineri. Există un paralelism fiziologic între acomodaţie şi convergenţă. Hipermetropul, folosind în exces acomodaţia, foloseşte în exces şi convergenta; de aceea, la hipermetrop se poate produce strabism convergent însoţit sau  nu de ambliopie funcţională.  Strabismul şi ambliopia trebuie tratate prompt, la 3-7ani, altfel copilul nu va dezvolta vederea binoculară şi va rămâne ambliop tot restul vieţii.

Simptome: Hipermetropiile în care amplitudinea acomodativă compensează hipermetropia totală, sunt asimptomatice. Efortul acomodativ permanent poate duce cu timpul la astenopie acomodativă sau spasm acomodativ mai ales după activitate prelungită la distanţă mică de fixare. Astenopia acomodativă se manifestă prin oboseală oculară, jenă oculară, cefalee, somnolenţă şi după un  timp vederea la aproape devine neclară. Asocierea hipermetropie-ambliopie este frecventă mai ales în cazul hipermetropiilor mari, anizometropiilor sau strabismelor acomodative nerefractive.

 Tratament: Corecţia hipermetropiei se face în funcţie de numărul de dioptrii şi de vârsta pacientului: corecţia optică (cu lentile aeriene sau lentile de contact) şi corecţia chirurgicală. Corecţia optică presupune lentile sferice, convexe, convergente (+),  pentru aproape şi pentru distanţă, prescriindu-se lentila cea mai puternică cu care pacientul vede bine, pentru a reduce efortul acomodativ. Această corecţie este foarte importantă în primii 4 ani de viaţă pentru a preveni tulburarile echilibrului oculomotor şi consecinţele lor. Corecţia chirurgicală a hipermetropiei se poate realiza cu ajutorul laserului cu excimeri sau a implantelor refractive (IOL phakic). Tehnica LASIK (laser in situ keratomileusis) este indicată în hipermetropii de până la +3.50D. Hipermetropiile mai mari de această valoare dar mai mici de +5D beneficiază fie de tehnica LASEK (laser epithelial in situ keratomileusis), fie de implante refractive (Artizan, Vivarte), alegerea făcându-se după ce s-a determinat grosimea corneei. Hipermetropiile de peste +5D se corectează doar cu ajutorul implantelor refractive.

Tulburari ale acomodatiei si convergentei

Friday, December 7th, 2012

Tulburări fiziologice ale acomodaţiei. Presbiopia

 

Presbiopia (presbitismul) este o tulburare de refracţie fiziologică datorată alterării progresive a acomodaţiei, care apare în jurul vârstei de 40-45 de ani. Este rezultatul îmbătrânirii normale a cristalinului, care îşi pierde lent elasticitatea şi implicit puterea acomodativă.

Simptome: Se manifestă prin vedere neclară la „aproape” (la distanţa de 33 cm), accentuată de o iluminare slabă. Se poate asocia cu oboseală oculară la citit, cefalee, lăcrimare excesivă şi hiperemie conjunctivală („înroşirea ochilor”). Pentru exemplificare, la 50 de ani pacientul trebuie să îndepărteze cardul de citit (testare) la 40 cm pentru a vedea clar.

Corecţia cu ochelari: În presbitism prescrierea ochelarilor se face în funcţie de distanţa la care citeşte şi la care lucrează pacientul. Se prescriu lentilele cu plus cu valorile cele mai mici care fac vizibile si cele mai mici litere de pe cardul de citit. Se pot prescrie şi ochelari bifocali sau multifocali.

Corecţia chirurgicală: Noile tendinţe din chirurgia refractivă caută găsirea unor soluţii pentru corectarea presbiopiei. Aceasta se poate realiza prin intermediul laserului cu excimeri sau prin keratoplastia conductivă (în cercetare).

 

Tulburări patologice ale acomodaţiei

 

Insuficienţa acomodativă

Insuficienţa acomodativă este inabilitatea constantă de a produce necesarul de acomodaţie corespunzător pentru vârsta şi starea refractivă a pacientului.

Cauze: medicamente parasimpatolitice, antihipertensive, tranchilizante, contraceptive orale, febră, viroze, traumatisme, carenţe vitaminice. Dacă afecţiunea afectează un singur ochi, cauzele pot fi: ciclite, glaucom sau traume oculare.

Simptomele sunt: vedere neclară la citit, vedere normală la distanţă şi oboseală oculară.

Tratament: cel mai important este să se trateze cauza. Se poate prescrie temporar sau permanent o lentilă cu plus.

 

Astenopia acomodativă

Astenopia acomodativă este caracterizată prin lipsa menţinerii acomodaţiei  constante, corespunzătoare vârstei şi stării refractive a pacientului.

Cauze: slăbire generală, oboseală, tulburări de refracţie necorectate, distanţa de lucru mică, computerul, medicamente.

Simptome: vederea la citit devine treptat neclară, după un timp, iar vederea la distanţă este normală.

Tratamentul: se bazează pe odihnă, vitamine, corectarea viciilor de refracţie, lentile cu plus (temporar).

 

Inerţia acomodativă

Inerţia acomodativă reprezintă inabilitatea de a adapta acomodaţia la schimbarea distanţei faţă de obiectul privit. De exemplu, dacă pacientul citeşte şi apoi priveşte brusc la distanţă el va vedea neclar.

Simptome: pacientul, de obicei are peste 30 de ani, are iniţial vederea de aproape neclară, apoi vederea se clarifică şi devine neclară atunci când priveşte brusc la distanţă. Acest fenomen este intermitent şi nu modifică parcursul acomodaţiei.

Tratamentul: se bazează pe odihnă şi vitamine.

 

Paralizia acomodativă

Paralizia acomodativă apare datorită paraliziei muşchiului ciliar (muşchiul prin intermediul căruia se produce acomodaţia).

Cauze: congenitală (din naştere), traumatisme, medicamente (antispastice, atropină, scopolamină, antiparkinsoniene), toxică (difterie, botulism, tetanos, ciuperci), infecţioase (meningită, TBC, sifilis), tumorală, diabet.

Tratament: tratarea cauzei. Se prescriu şi ochelari cu lentile de +4 dioptrii.

 

Spasmul acomodativ

Spasmul acomodativ este produs de o contracţie a muşchiului ciliar, determinând o acomodare permanentă atât pentru aproape cât şi la distanţă.

Simptome: vederea la distanţă este fluctuantă, neclară, iar la citit se produce o senzaţie de jenă oculară, oboseală şi dureri de cap. Apare mai ales la adolescenţi care au avut perioade prelungite de lucru la distanţă mică sau la microscop. Este însoţit de mioză şi exces de convergenţă.

Cauze: viciile de refracţie necorectate, stres, nevroză, oboseală, citit la lumină slabă, medicamente (pilocarpină, acetilcolină), intoxicaţii medicamentoase (morfină, digitala).

Tratament: corectarea tulburărilor de refracţie, condiţii de iluminare bune, odihnă, evitarea stresului.

 

Tulburări ale convergenţei

Insuficienţa de convergenţă

Insuficienţa de convergenţă reprezintă un dezechilibru în menţinerea convergenţei binoculare.  Pacientul vede în ceaţă la modificarea focusului de la distanţă la aproape şi prezintă jenă oculară, cefalee, oboseală, somnolenţă, vedere dublă (diplopie) intermitentă şi vedere neclară la citit. Tratamentul presupune iluminare bună şi relaxare după perioadele de lucru aproape. Trebuie corectate şi tulburările de refracţie asociate.

 

Paralizia convergenţei

Paralizia convergenţei, sau lipsa convergenţei, apare în urma traumatismelor cranio-cerebrale, encefalitei, atacurilor cerebrale, sclerozei multiple, difteriei. Se caracterizează prin vedere dublă doar pentru aproape. Tratamentul vizează cauza şi ocluzia (tratament ortopic).

 

Spasmul de convergenţă

Spasmul de convergenţă se asociază frecvent cu spasmul acomodativ (vezi mai sus).

 

Notiuni de refractie

Thursday, December 6th, 2012

Modificările pe care mediile şi suprafeţele refringente ale ochiului (privit ca un sistem optic, alcătuit din mai multe lentile convergente) le imprimă unei raze de lumină constituie starea de refracţie oculară. Unitatea de măsură a convergenţei sistemului optic este dioptria.
Globul ocular este un mediu cu o refringenţă totală de 65 dioptrii.
Mediile refringente sunt:
•Corneea: 45 dioptrii
•Umorul apos
•Cristalinul: 20 dioptrii
•Corpul vitros

Datorită acomodaţiei, ochiul poate vedea clar şi la distanţă şi de aproape. În procesul acomodaţiei intervine cristalinul, singurul constituent al ochiului care îşi poate modifica puterea de refracţie în funcţie de obiectul privit.
Refracţia normală = Emetropie
- când focarul principal al razelor ce vin de la infinit se formează pe retină, dând naştere unei imagini clare, reale.
Refracţia anormală = Viciu de refracţie = Ametropie

1. Ametropii sferice
Hipermetropia – când focarul principal al razelor ce vin de la infinit este situat în spatele retinei. Se corectează cu lentile, convergente, convexe ( + )
Miopia – când focarul principal al razelor ce vin de la infinit este situat înaintea retinei. Se corectează cu lentile divergente, concave ( – )
2. Ametropii asferice = Astigmatism
- nu există aceeaşi refracţie în toate meridianele dioptrului ocular.
- razele luminoase paralele nu se unesc într-un punct sau focar, ci în linii focale
Astigmatismul poate fi miopic, hipermetropic sau mixt şi se corectează cu lentile cilindrice negative sau pozitive.